Legile animalelor curate și necurate din Levitic 11

Aristreas spune că Evreii nu mancau din animalele necurate și astfel se difereau de Neamuri care erau considerate deasemenea necurate. În Cartea Jubileelor (161-140 B.CH) se descrie atitudinea pe care evreii o amanifestau față de păgâni în timp ce stăteau împreună la masă. În perioada intertestamentală se poate observa o creștere vertiginoasă între separearea completă dintre evreu si neamuri, evreii citându-i adesea pe patriarhi care ia-au sfătuit pe descendenții lor să se separe de neamuri și sa nu mănânce cu ele la masă. Este demn de notat ca nu este nici un tratat special despre legile dietetice în manuscrisele găsite la Qumran, dar se explică prin faptul că cei de la Qumran erau guvernați de legile purității. Doar Documentele Țadochite amintesc câte ceva despre legile dietetice și acceptă legile din Pentateuch. Manualul de disciplină de la Qumran deasemenea nu menționează nici o lege despre mâncarea interzisă. În 1 Enoh (perioada pre-macabeeană) se vorbește despre uriașii care s-au născut ca rezultat al unirii dintre îngeri și fetele frumoase ale oamenilor care mâncau carne de om (canibalism), care păcătuiau împotriva animalelor(= mâncau din ele…?), și beau sânge.  Tobit eroul principal al cărții care îi poartă numele spune în perioada în care separarea dintre evreii și neamuri era tot mai clară că „După ce am fost deportat la Ninive, toți frații și rudele mele au mâncat din mâncarea păgânilor, dar eu mă abțin de la consumarea unei asmenea mâncări.” Judith eroul principal a cărei nume îl poartă (la începutul sec 1 B.Ch) îi spune lui Holofernes care i-a poruncit să mănânce din delicațele de pe masă: „Nu mă voi atinge de ele, astfel ar fi o ocazie de a păcătuii.”

Legile dietetice mozaice:

Au slujit întodeauna ca un test de loialitate față de Dumnezeu, dar chiar și în perioada Macabeilor. Antiocus Epifanes al IV în anul al 167 B.Ch a adus asupra evreilor o aspră persecuție, până în anul 160 când a început revolta macabeeană, iar în timpul anilor de tiranie el i-a forțat pe evrei să mănânce printre alte lucruri și carne de porc, astfel constrângându-i să-și lepede credința. În cărțile macabeene sunt notate luptele evreeilor care au fost dârzi și nu au consumat hrană necurată. Ei atunci au fost mai degrabă dispuși să moară decât să consume din animalele interzise. Unii au fost chiar torturați. De exemplu scribul Eleazar este forțat să mănânce din hrana necurată și să-și nege credința iudaică (să abjure iudaismul). Pentru evreu consumarea de hrană necurată era un semn\simbol al apostaziei. Regele Antiochus Epifanes l-a întrebat pe scribul Eleazar : De ce ți-e silă să consumi excelenta carne a acestui animal care ne-a fost dată nouă. Iar răspunsul lui Eleazar a oferit 7 argumente de ce carnea este necurată și prin consumarea ei se încalcă Legea.

1. Legea este de origine divină.
2. Ea te învață să fi temperat și să îți controlezi dorințele și plăcerile.
3. Te încurajează să suferi și greutățile și să rabzi.
4. Te învață dreptatea, ca în orice situație ai fi să ști să te reții și fi un o persoană echilibrată\ stabilă.
5. Te învață să fi pios, reverențioși față de Înaltul Dumnezeu.
6. Dumnezeu ne-a dat o asemenea Lege care se conformează naturii noastre.
7. Dumnezeu poruncește să mâncăm ceea ce este potrivit pentru suflet, și interzice reversul. Mâncarea necurată este respinsă pentru că este rea pentru om. Deci pentru autorul Macabeilor legea are o însemnătate profundă și nu este arbitrară.

Eleazar adaugă două argumente pragmatice:

1. Daca noi încălcăm Legea și mâncăm regele va râde de noi că consumăm mâncarea pe care noi o abhorăm.
2. Noi vom deveni niște modele de impietate pentru cei tineri mâncând hrană necurată.  Deci pentru Eleazar legile dietetice mozaice din Pentateuch aveau atât o valoare morală cât și spirituală.Aceste legi nu pot fi încălcate pentru că Dumnezeu este autorul lor. Ascultarea de ele aduce foate multe binecuvântări și răsplătiri.

Filozoful alexandrin Philo:

Comentează aceste legi alegoric spunând de fapt că reptilele care sunt necurate și care se târăsc pe burta lor reprezintă figurativ pe toți aceeia care sunt interesați\devotați burților lor (care mănâncă mult). Potrivit cu ceea ce spune Philo toate păsările carnivore, toate animalele veninoase, toate animalele care au o oarecare putere de a complota împotriva altor animale sunt respinse ca fiind necurate, pentru că ele prădează astfel alte animale sau chiar omul. Philo spune că animalele cu instincte rele sunt interzise întrucât omul care le mănâncă va dezvolta și el aceleași instincte- el este practic influențat de Platon, se  observă aici mentalitatea greacă. Philo a vrut să arate cititorilor săi că virtutea controlului de sine, a autodisciplinei este deja arătată de Moise în aceste legi. Iar aceasta avea să placă comunității elenistice. Philo a arătat deasemenea că toate vietățile de pe pământ, apă sau aer care sunt prea cărnoase sau grase sunt interzise. Philo argumentează faptul că trebuie să fim stabili in ceea ce privește dieta pentru că instabilitatea produce indigestie. Philo mai susține faptul că trebuie ca cele mai apetisante animale să fie înlăturate, astfel antrenăm renunțarea la sine și autocontrolul. El nu prea a categorisit animalele având ca țintă scopul sănătății umane. Dar a folosit argumentul igienei pentru a justifica interzicerea de a consuma din animalele sfâșiate, deoarece acesta (animalul) este rănit și s-ar putea să cauzeze o boală. Philo a spus bine când a zis că scopul legilor dietetice este să-ți disciplineze apetitul și să te ferească de dezumanizare. Marea problemă a omului spune el este că omul este „gluttoy” (mâncău) și lipsit de control de sine. El vorbește de patru categorii de animale necurate: fiare, reptile, pești și păsări. Unii teologi au interpretat expresia „a rumega” (chewing the cud) ca fiind cineva care rumegă la cuvântul Domnului zi și noapte.

Josephus Flavius :la fel și el face distincție între animalele curate și necurate.

Iustin Martirul:

Dezbate problema din Geneza 9:3 „Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.” El nu vede o distincție între animale pentru că Genesa 9:3 arată că precum iarba este de mâncare tot așa și toate animalele. El refuză să recunoască o distincție între animalele curate și necurate. Dar mai spune că precum noi ne abținem de la a consuma plante otrăvitoare la fel trbuie să procedăm și cu animalele necurate/violente. Prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu cu privire la dietă noi Îl vom păstra mereu înaintea ochilor atunci când bem sau mâncăm. Legile dietetice au un scop didactic și disciplinar.

Irineu episcop de Lion:

Consideră că animalele care nu au copita despicată și nu rumegă reprezintă Neamurile care nu au credință în Dumnezeu nici nu meditează asupra Cuvântul Său. Animalele care nu au copita despicată dar, care rumegă reprezintă pe Iudei care au Cuvântul lui Dumnezeu în gura lor dar care nu sunt statornici în credința lor în Tatăl și Fiul.

Clement de Alexandria:

A scris cartea „Instructorul” iar în capitolul „Despre mâncare” el se pronunță împotriva îmbubări și promovează temperanța. El aseamănă oamenii care mănâncă mult cu câinii și cu porcii numind burta lor „Belly-Demon”. Pentru Clement copita despicată înseamnă „echilibrul neprihănirii”.

Novațian:

Alegorizează la fel semnifcația animalelor, pentru el animalele fiind ca oglinda unei vieți umane, explică comportamentul lor alegoric. A prins rădăcină concepția în timpul lui Novațian că legile dietetice în timpul lui Iisus au fost abrogate. Da întradevăr ar exista argumente în favoarea consumării de carne din toate categoriile de animale.

Aphraates primul părinte a bisericii Siriece:

Un ascetic, crede că legile sunt date de Dumnezeu lui Moise după ieșirea din Egipt ceea ce și este adevărat, și adaugă că atâta timp cât evreii au stat în Egipt au mâncat porc și pești și necurați. Astfel Dumnezeu a făcut o distincție între hrana pe care ei au mâncat-o într-o țară păgână/idolatră și acum când ei erau gata să se organizeze ca teocrație. Acum ei trebuiau să mănânce carne de oaie și vacă animale venerate de egipteni și interzise în patria lor de a fi consumate. Aphraates subliniază că animalele care le erau interzise să le consume erau tocmai animalele pe care le consumau în Egipt. Dumnezeu avea să-i protejeze de idolatrie și să-i învețe auto-disciplina. Egipteni priveau boii și oile ca sacre și deaceea și Dumnezeu le-a poruncit să le aducă ca sacrificiu (?). Aphraates crede că scopul legilor dietetice este să-i separe pe israeliți de cultura egipteană. El geșește când crede că au fost doar temporare și că la cruce au fost abolite.

Ioan Chrisostom:

Doctor al Bisericii, crede că, carnea de porc este comestibilă din punct de vedere biblic atunci când este luată cu mulțumire și când o mănânci să-ți faci și semnul crucii. El crede că Iisus nu a reușit să-i învețe pe evrei că de fapt carnea de porc este bună deoarece ei nu erau dispuși și gata pentru o asemenea schimbare.

Rabinii:

Cred că păsările curate au o gușă, pipotă- care poate fi desfăcută așa încât conținutul nedigerat să fie dispus separat. Toate păsările de pradă sunt interzise, cele carnivore oricare ar fi ele nu trebuie consumate ci doar cele blânde.

Rabinul Ishmael:

Crede că cei care mâncă din carnea necurată li se obstrucționează mintea/înțelegerea și că legile dietetice sunt cele care îi înalță pe evrei deasupra tuturor națiunilor.

Eleazar ben Azariah:

A spus :„Un om nu ar trebuii să spună , Eu nu vreau să mănânc porc. El mai degrabă ar tebui să spună: Eu vreu să mănânc porc dar Tatăl meu din ceruri a poruncit împotriva lui/ei.”

Rabi Johanan bar Nappaha:

Editorul cărți Midrash Tehillim la afirmația din Psalmi când Domnul spune că va elibera pe oameni de robie, că va sfărâma lanțurile acolo se referă la faptul că Domnul foarte repede va îngădui ca oamenii să mănânce din carnea oricărui animal creat de El, că pâna acum acestea au fost doar porunci ca Domnul să vadă cine va asculta sau nu dar că în curând Domnul va da dezlegare- așa interpretează el dezlegarea pe care Domnul o va aduce–dar există și Isaia 66:17. Foarte important este faptul că Dumnezeu la creațiune mai întâi i-a creat omului hrana și apoi l-a chemat pe el la existență, iar aceasta este o manifestare a voinței unui Dumnezeu înțelept și îmbibată cu dragoste și bunătate. Când omul privea la pomul oprit întotdeauna își aducea aminte de Dumnezeu și conștientiza că trebuie să se supună Lui. Comentariul ebraic Midrash Rabah: Leveticus care se ocupă de Lev 11 alegorizează la fel animalele necurate spunând că ele reprezintă națiuni variate , întrucât Moise a prevăzut imperii mari angajate în activitățile lor: Cămila = Babilonul; Alte animale ca Rockbadger/Cape Hyrax = Media; Iepurele= Grecia; Porcul= Seir, Roma. Când Dumnezeu spune ceva noi trebuie să ascultăm chiar dacă nu este în comun acceptat.

Maimonide:

Abordează legea din punct de vedere igienic argumentând că mâncarea porcului este una dintre cele mai murdare și scârboase mâncări, astfel porcul devenind el însuși o hazna/groapă de gunoi/puț de colectare. Mâncarea necurată ne mânjește/corupe intelectual și moral.

Musulmani:

Au și ei Coranul cu legile lor dietetice dar, ei își permit să mănânce Cămila. Koranul menționează că Allah le-a interzis musulmanilor doar carnea moartă (Al-Maytata), sângele, carnea de porc și orice carne care a fost sacrificată pentru altcineva în afară de Allah/sau care a fost sacrificată idolilor.

Calvin:

Credea că omul nu se poluează moral mâncând din animalele necurate ci o astfel de poluare se află în el datorită păcatului, argumentând că toate animalele blestemate în Adam au fost curățite în Christos. Pentru Jean Calvin distincția dintre animalele curate/necurate a fost abolită. Pentru perioada Reformațiunii legile dietetice din Levitic nu au reprezentat o problemă. Oricum trupul este servitorul/slujitorul minții, trupul nostru nu trebuie să se angajeze în direcții carnale, ci trebuie să se supună rațiunii prin care lucrează Spiritul Sfânt. Structura fizică a omului iarăși este foarte influențată de tipul de mâncare pe care îl consumăm. Unii concluzionează că ar trebuii să consumăm numai vegetale deoarece ele conțin substanțe pasive care nu te împing să dai drumul poftelor carnale. Animalele ierbivore/curate își procură hrana cu propria lor gură/cioc, pe când cele carnivore/necurate sfâșie, ucid, mânâncă murdării, hoituri. Dumnezeu prin hrana pe care a recomandat-o a intenționat să aibă grijă și de aspectul nostru fizic/oameni drepti, lucizi,sănătoși, pentru că până la urmă El se îngrijește de templul lui- al Spiritului Sfânt. Dumnezeu un Designer. Nu vrea să fim supraponderali. Dumnezeu să spunem așa, prima dată a separat poporul Israel de celelalte națiuni ca un semn că El vrea să fie diferiți/un plan apoi a despărțit și animalele întrucât un popor separat cosumă alimente/hrană separată.

Yehezkel Kaufmann (1889-1963):

Spune că omul nu-și poate manifesta puterea sa asupra Creatorului, nici nu-L poate convinge să nege ceea ce El a stabilit odată, nici să-L înduplece precum popoarele din OAA prin jertfe și libații pe zei. Necurăția nu este o putere sau o forță independentă de care să-ți fie frică ci doar o stare, nu este nici o amenințare pentru Dumnezeu. Animalele interzise sunt interzise pentru că sunt o scârbă sau o detestare dar…nici o putere magică sau demonică nu locuiește în ele în orice caz. Scopul Legilor dietetice din Levitic în cele din urmă este acela de ne învăța cum să devenim sfinți prin ascultare de Dumnezeu. Când consumăm carne interzisă practic noi devenim necurați/neigienici fizic dar și moral și spiritual, astfel sunt afectate toate dimensiunile vieții.

Herold S. Stern:

Spune „că așa cum sunt lucruri bune și rele, frumoase și urâte la fel sunt și animale care natural sunt curate și necurate. De altfel precum incestul, violul, adulterul sunt întemeiate biblic la fel și aceste legi dietetice= au practic aceleași cordonate morale. Scopul legilor sanitare din Levitic mai este și sfințenia și separarea de celelalte națiunii. Scopul acestor legi mai este și unul etic. Unii comentatori spun că legile sanitare evreiești i-au ajutat pe ei cel mai mult să fie speciali, sfinți și să-L facă pe Dumnezeu cunoscut celorlalte civilizații. Aceste legi au ajutat și la unitatea evreilor. Au și un aspect medical deasemenea dar ne ajută să ne supunem lui Dumnezeu, creatura-Creatorului. Astfel El rămâne cu noi prin intermediul Legii. Dumnezeu în înțelepciunea Sa infinită a procedat foarte corect, iar păstrătorii legilor sunt cei mai fericiți și sănătoși oameni, fără frică.

Baruch Levine:

Arată că în Levitic sunt trei categorii de legi prin care Dumnezeu „interzice” ceva:

1. interzice anumite uniri sexuale.
2. interzice închinarea păgână.
3. interzice mâncarea necurată .

Deci Legile dietetice sunt conectate de legile împotriva practicilor sexuale nelegiute și a idolatriei. Iar toate au valoare morală. Apoi animalele de la templu care se sacrificau trebuiau să fie din categoria animalelor curate, fără prihană, pure pentru că ele îl reprezentau pe Iisus Christos Cel Neprihănit, Mielul-nu porcul nici calul…ori vreun alt animal necurat. Păstrarea legilor sanitare păstra și separarea/ distincția dinte evreii și Lume. Nici nu mâncau sânge, pentru că a mânca carne cu sânge pentru evreii era egal cu „a vărsa sânge”. Bestialitatea era astfel îndepărtată iar umanitaea sporită. Evreii au păstrat și în perioada celui de-al doilea Templu legile sanitare, nu numai preoții ci tot poporul atât cei din Israel cât și evreii din diaspora. Acesta era și conceptul lor cultic, oare cum putea un Evreu să meargă la Templu dacă el a consumat carne necurată/era și el necurat. Singura sursă de curățire este Dumnezeu, la fel și de sfințire, iar când noi consumăm necurt și venimîn contact cu Dumnezeu suntem necurați= de aici judecata. Jacob Milgrom – împarte animalele pe trei categorii: curate(care îi reprezintă pe Evrei), necurate(care îi reprezintă pe Neamuri/Păgâni) și pentru sacrificiu(pe preoți care oficiază cultul ebraic ). O diviziune tripartită și a pământului 1.pământul ca planetă/earth= umanitatea 2. Cele curate Israelul 3. și sanctuarul cu preoții–deci iată și trei locuri. Aceste distincții sunt făcute pe baza celor trei legăminte  1.Noe (Neamurile) 2. Avraam (Israel) 3. Fineas (preoții). Eu resping această simbolistică speculativă.

Martin Noth:

Introduce în 1940 teoria conform căreia animalele necurate sunt toate acelea la care se închină păgânii în religiile lor, respingând teoria igienică, sau mai afirmă că iudeii le considerau pe cele necurate ca fiind stăpânite de puteri demonice. Dar acest punct de vedere era sustinut de Origen deja care credea că animalele necurate aveau o relație specială cu puterile demonice. Noth crede că aceste legi aveau rolul de a proteja confederația celor 12 triburi israelite.

Mary Douglas:

O antropologistă socială spune că obiceiurile și ritualurile unei societăți reflectă valorile ei. Lumea animală este o oglindă a societății umane. Deaceea punctul de vedere taxonomic a unei societăți demască valorile ei. Ea spune interesant că o categorisire se poate observa la creațiune: cerurile, pământul și apele, iar în Levitic o asemenea categorisire se repetă în dreptul vieții animale. Această categorisire a animalelor din Levitic arată practic că există o ordine în Univers/ în creația lui Dumnezeu. Ea mai adaugă ca animalele necurate sunt prădătoare dar mănâncă sânge. Iar pentru noi regula de a nu mânca sânge este bună în sensul că trebuie să onorăm viața animalului. Animalele necurate sunt și foarte vulnerabile.

Ateistul și antropologul Marvin Harris:

Vede în creșterea porcilor doar dezavantaje: ei nu dau lapte, nu poți să-i folosești pentru forță, ei nu depun eforturi fizice, din punct de vedere termodinamic se adaptează foarte greu la căldură iar, comparându-l cu vacile, caprele sau oile porcul are un ineficient sistem de a se adapta la temperatură. Are obiceiuri foarte murdare, nu prea are nici păr și el nici măcar nu transpiră ca celelalte animale. Își umezește pielea cu propria urină și de multe ori mănâncă găinațul găinilor (a păsărilor în general). Poate cel mai murdar animal fizic. Cei care mănâncă porc cred ca automat sunt eliberați de sub jugul legii iudaice, pentru unii aceasta este un semn al libertății creștine și al evanghelismului. Să mănânci porc este un semn că evanghelia a ajuns la capătul pământului. Dar oricum puritatea este un străjer al monoteismului.

Michael Caroll:

Vede animalele din Levitic împărțite în 5 categorii: 1.pești,2. Păsări,3. Vaci,etc, 4.Fiarele pământului, 5. Târâtoare. Era important pentru evrei sa păzească aceste legi pentru că ele de fapt de fiecare dată când se așezau la masă le aducea aminte că ei sunt aleși/separați și era și o chemare la o sfințenie continuă. Ei nu doar credeau legile ci și le aplicau, iar aplicarea lor ar trebui să fie generală.

Walter Kaiser:

Crede că aceste legi sanitare au avut rolul de a separa pe israeliți de toate celelalte națiuni, scopul lor era să-i separe, și să fie o binecuvântare pentru alții. Consecințele igienice sunt și ele pe măsură. Discuțiile recente pe aceasta tema aduc publicului cititor concluzi cum că există o strânsă legătură între Legile din Levitic și Creațiune, concluzionând că antediluvienii erau vegetarieni. Această divizare de animale curate și necurate din punct de vedere omenesc este arbitră, însă rationamentul este cunoscut numai de Dumnezeu. Dumnezeu le-a separat în 2 categori ca să fie ca un test de ascultare pentru om, El nu s-a complicat niciodata. La fel a procedat și in gradina Edenului. Evreul credincios păstra aceste legi nu datorită faptului că acestea îi furnizau placere, nu pentru că era mai sanatos, nu pt ca Biblia îi da motive logice ci pentru că el le considera ca legi divine, ei priveau la autor-Dumnezeu. Ceea ce este impur este asa pentru că Dumnezeu a declarat asa, asa ca sfintenia nu poate mentinută decât prin evitarea acestor lucruri impure, si nu prin aplicarea standardelor umane, ci prin aplicarea standardelor divine.

Jacob Milgrom:

Spune că prin aceste legi când Dumnezeu le-a dat El practic a plantat din nou un pom al cunoștintei binelui si raului, care in plus îți spune tot timpul „Nu mânca” fără să-ti dea prea multe motive. Dumnezeu pur si simplu vrea sa asculti de El, fă sa ceri argumente, că nici in Eden nu a oferit argumente de ce sa nu manance din copac. Legile din Levitic au fost considerate iraționale, dar ele au fost date ca o demonstrație a autoritățiilui Dumnezeu. Evreii chiar folosesc in dreptul acestor legi termenul „hukim” căci explicația lor este cunoscută doar de Dumnezeu.

Grunfeld:

Spune că este suficient să stim că aceste legi sunt un imperativ divin, iar acesta este motivul pentru care există. Aceste legi cu siguranță sunt un test al ascultări de Creator, iar dacă cineva nu reușește să le înțeleagă să nu se încurce ci pur și simplu să asculte. Dar aceste legi în nici un caz nu sunt arbitrare, nu acesta a fost scopul lui Moise. Noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu și în suveranitatea Lui. Dumnezeu nu ne-a prezentat legile lui ca fiind ceva arbitrar, astfel noi am concluziona că Dmnezeu este capricios, iar astfel am putea spune că principiile lui Dumnezeu pot fi distorsionate de oameni. Dumnezeu face toate lucrurile cu un scop chiar dacă motivul pentru care le face nu este întodeauna pe deplin explicat în Biblie sau pe deplin înțeles de oameni.

EXPLICAȚIA CULTICĂ:

Explicația cultică spune că animalele au fost categorisite ca fiind curate sau necurate din cauza locului pe care ele le ocupau în cultul și practicilor păgâne. Animalele necurate erau foarte asociate cu religiile păgâne unde erau fie venerate fie erau asociate cu zeitățile, iar israeliți ca un semn al fidelității față de legământ respingeau aceste animale. Deci legile mozaice dietetice sunt un zid de apărare împotriva păgânismului, iar ei trebuiau să fie o națiune sfântă, separată de națiunile pagâne. Dar adaug eu, nu toate animalele necurate erau folosite în sfera de închinare păgână, iar animale ca (taurul, vaca, berbecul, capra, unii pești curați) erau folosiți în cultul păgân. Taurul era folosit în cadrul religiei Egipteane sau Cananite (se închinau la el), era chiar sacrificat pe altar. La fel ca în Israel și celelate religii păgâne sacrificau același fel de animale. Deci în concluzie : necurăția animalelor nu derivă din faptul că ele erau folosite de religiile păgâne. Și israeliți au avut un cult în cadrul căreia se închinau la un țap/capră (goat ?), și totuși acest animal nu a fost declarat ca fiind necurat. Animalele folosite ca sacrificiu nu au fost interzise niciodata ca să fie mâncate. William Shea spune ca aceasta teorie cultică pune căruța în fața calului, pentru că mai întâi animalele au fost clasificate ca fiind curate/necurate și abia apoi au fost folosite potrivit cu cultul. W.F.Albright caracterizează teoria cultică ca fiind: sheer nonsense/un nonsens absolut, explicând că întradevăr porcul a fost considerat cândva în numite perioade și locuri ca fiind sacru, dar aceasta nu înseamna că Israeliților nu li s-a permis să mănânce din el pt ca a fost folosit în cultul păgân.

EXPLICAȚIA SOCIOLOGICĂ:

Explicația sociologică este o modificare a teoriei cultice, ea nu se bazează pe ipoteza folosirii animalelor în cadrul închinării păgâne, ci pe alegerea lui Israel ca popor special. Israel trebuia să se separe de celelalte națiuni, iar legile dietetice au fost date ca să le fortifice propria lor identitate națională, separându-se astfel de naținile păgâne. În consecință aceste reguli formează un gard/zid împotriva infiltrării păgâne. Legile dietetice formau doar o parte din sistemul lor religios/din credința lor. Alte caracteristici contribuie la simțământul lor național și la identitatea lor ca popor. Ideea că scopul legilor dietetice este acela de ai separa de celelalte națiuni este straină Bibliei. Tendința lor de a se separa de celelalte popoare a apărut în timpul perioadei intertestamentale. Dar întradevăr ei trebuiau să nu se unească sexual cu celelalte popoare, să nu se îmbuibeze, să nu fie idolatri (Lev 20:25-26). Separarea trebuie văzută ca un rezultat și nu ca o cauză a practicării legilor sanitare, pentru că este o diferență între scopul legilor și posibilele efecte.

EXPLICAȚIA SIMBOLICĂ:

Este poate cea mai veche, chiar Aristeas și Philo au fost de acord. Ei au crezut că animalele curate/necurate sunt ilustrații vii care reprezintă virtuți și vicii care fie trebuie imitate fie respinse. Ei privesc la comportamentul animalic, obiceiurile lor ca simple și vii ilustrații. Cele curate reprezintă neprihănirea lui Israel iar cele necurate popoarele păcătoase/păgâne. Dar faptul că un animal rumegă asta nu înseamnă că noi trebuie să rumegăm/medităm la Cuvântul Domnului. Nici mâncarea nu simbolizează faptul că Israel este poporul lui Dumnezeu chemat la existență să se bucure de viața lui, iar neamurile/păgânii să dea față cu moartea. Bonar spune că oaia era curată pentru că Dumnezeu le-a spus israeliților că El este păstorul lor. Este interesant atunci să spunem că leul care este tot necurat în Genesa 49:9 + Apoc 5:5 îl simboliza pe Mesia, iar vulturul tot necurat simbolizează minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu la nevoie (Deuteronom 32:9-12 ), furnica la fel simbolizează munca sârguincioasă (Proverbe 6:6-8), sau animale curate precum berbecul și țapul reprezintă imperiul Medo-Persan și Grecia (Daniel 8:20-21) sau vaca curată reprezintă femeia care opresează pe săraci (Amos 4:1), dușmanii lui David sunt comparați cu boii și leii, credincioșii în Iisus sunt ca oile…,ca porumbei…, ca șerpii… Menționăm că nicăieri în B un animal nu este numit sfânt. John Milgrom vorbește depre cele trei legăminte făcute de Dumnezeu cu diferite grupe de oameni dar eșuează cand vorbeste despre cele trei legăminte diferite făcute cu animalele. Animalele ca parte a legământului sunt menționate doar în legătură cu unul din ele (Genesa 9:10 -acest legământ Noahic include toate creaturile), dar în celelalte două legăminte animalele lipsesc. Tate animalele sunt incluse doar în legământul noahic. Aceasta este o mare inconsistență. Nicăieri în BHS nu reprzintă animalele necurate sau cele pentru sacrificiu grupe speciale de oameni. Astfel tabloul în care animalele fac parte din legământ este incomplet. Această interpretare simbolică este superficială și seculativă. De fapt între preoți se afla și un Mare Preot (oamenii) și în sfera sanctuarului se află Sfânta Sfintelor (spațiu)- -acum- – care animal dintre animalele pentru sacrificiu reprezintă pe Marele Preot..? și care animal reprezintă teritoriul Sfintei Sfintelor. Este interesant că doar Marele Preot putea intra în Sfânta Sfintelor odată pe an. Această interpretare simbolică conduce la separarea Iudeilor de păgâni/neamuri și nu de practicile și obiceiurile lor. Planul lui Dumnezeu era ca ei să fie printre neamuri nu să separe ele, ci să nu fie ca ele ! Interpretarea simbolică este subiectivă, parțială, capricioasă, bizară, inconsistentă. O teorie adevărată explică diferența dintre animalele curate și necurate.

EXPLICAȚIA DIDACTICĂ:

Legile acestea au o funcție dinamică, te învață disciplina de sine și controlul de sine. Ele oferă o lecție morală, pentru că ne învață cum să ascultăm de voia lui Dumnezeu și să fim neprihăniți. Te ajută să ai curaj. Prin intermediul acestor legi ne păstrăm relația cu Dumnezeu. Neascultarea de ele îndepărtează sfințenia și strică integritatea oamenilor. Comportamentul animalelor interzise/permise este o lecție despre modul în care ar trebui oamenii să se comporte. Scopul acestor legi este acela de a-i ajuta pe oameni să își formeze un caracter asemenea lui Dumnezeu.

EXPLICAȚIA PSIHOLOGICĂ:

Animalele interzise apar în ochii celor ce le mănâncă fie scârboase fie crude, iar distincția dinte cele curate și necurate s-a făcut pe baza scârbei/dezgustului care apare în mod natural la orice om față de unele animale. Atât Maimonide cât și Luther a susținut asta. Această teorie susține că pe animalele cu obiceiuri murdare și comportament crud /cruel, gunoiere, prădătoare trebuie să le respingem. Da într-adevăr unele animale sunt gunoiere sau prădători fioroși/periculoși, dar nu toate sunt așa , deci acest criteriu devine cumva arbitrar și inconsistent. Apoi este îndoielnic că cei din antichitate ar fi avut același criteriu estetic de selectare a animalelor de consum precum le avem noi / modernii azi. Iar animale ca leul, calul, tigrul, elefantul, cămila, măgărușul sunt animale necurate dar, sunt estetice, deci criteriul estetic de selectare a animalelor nu este unul valabil.

TOTEMISM:

Se susține că unele triburi aveau animale interzise pentru consum (ca protectoare)/totem al clanului sau tribului, că și evreii ar fi avut animale protectoare ale lor dar, că odată ce ei au devenit o națiune le-au îndepărtat datrită unității naționale. Dar nu este nici o evidență că ar fi existat totemism în cadrul civilizației ebraice. Acesta este un concept uman și evoluționist, dar pentru că nu are suport biblic în VT a fost pe parcurs părăsit.

EXPLICAȚIA ANTROPOLOGICĂ:

Caracterul curat al unui animal vorbește despre deplinătatea normalitatea animalului. Animalele, păsările și pești sunt curați toți care intră pe deplin în categoria/clasa de care aparțin. Toate animalele care au copita despicată și rumegă sunt curate iar, orice animal căruia îi lipsește una din aceste caracteristici „normale” sunt necurate. Animalele curate la fel ca și preoții trebuie să fie fără diformități fizice, o simplă deviație și animalul este eliminat din clasa celor curate. Nu toate animalele necurate sunt carnivore: elefanți, zebra, calul, cămila și unele vietăți curate sunt carnivore de exemplu :salăul, știuca.

EXPLICAȚIA ETICĂ/MORALĂ:

Sustinatorii acestei teorii vor să pună că categorisirea animalelor te învață reverența față de viață prin accesul restricționat la viața animalului ca hrană- dar această idee o putem extinde astfel până la vegetarianism. Nici această explicație nu este de găsit în Biblie: Din ce motiv etic sau moral de exemplu este cămila necurată ?? sau De ce este mai uman să ucizi / tai o vacă decât un măgar ?? Datele biblice ne oferă oricum argumente ca dacă cineva vrea să mănânce carne poate să mănânce câtă vrea (Deuteronom 12: 20-21).

EXPLICAREA PARADIGMEI SACRIFICIALE:

Edwin Firmage face o analogie între mâncarea pentru poporul Israel și mâncarea pentru Dumnezeu. Mâncarea curată derivă prin analogie cu cultul. Doar tipul de hrană care este acceptabil pentru Dumnezeu sub forma sacrificiilor este potrivit pentru consumația umană. Firmage pornește de la trei presupoziții:

1. Sistemul sacrificial precedă legile dietetice.
2. Animalele domestice au fost privite ca curate.
3. Carnea sacrificiilor este înțeleasă ca hrană pentru Dumnezeu.

Animalele de sacrificiu derivau din cele curate . Distincția dintre animalele curate și necurate s-a făcut înainte de a se da legea din Lev 11 deoarece Noe a știut care animale să intre în arca, și care nu, câte perechi curate și câte necurate. Este la fel ca și cu Sabatul deoarece Israeliți știau despre el (Exod 16:23) înaite ca să fie dat Decalogul. La vremea lui Noe sistemul sacrificial aparent nu era dezvoltat (deși Noe a adus jertfă din animale curate- Geneza 8:20-21). Este foarte semnificant că distincția dintre animalele permise/interzise nu apare în legătură cu primul sacrificiu (Genesa 4 Cain și Abel sau practic Dumnezeu a făcut primul sacrificiu…pieile de animale cu care i-a îmbrăcat pe Adam și Eva) ci în relație cu potopul unde pentru prima dată a fost permis să se consume carne. Probabil că sacrificiile anterioare au fost total consumate pe altar și nu se consuma nimic din ele (fiind denumite mincha sau olah) / holocaust sacrificies/ whole-burnt-offering = acestea erau tipurile de jertfă cunoscute înainte de Moise. Carnea din animalele sacrificate nu era permisă să se mănânce, deci arătând că aparent nu era nici o conexiune între sacrificiu și dietă. Mai târziu sistemul sacrificial a fost total dezvoltat , iar mâncarea din carnea animalelor de sacrificiu a fost permisă. Sistemul sacrificial s-a dezvoltat la trei categorii de animale, două tipuri de păsări, dar nici un pește. Concluzionăm că distincția dintre animalele curate și necurate nu a fost oferită din cauza sistemului de jertfă. Iar, nicăieri în BHS nu găsim vreo mențiune că animalele domestice au fost automat considerate curate. O asemenea presupoziție este neîntemeiată. Animalele domestice nu erau doar bovinele, oile caprele ci deasemenea și cămila, măgarul și câinele. Iar expresiile „pâinea Domnului” (Lev 21:6-8 ;17, 21-22) și „masa Domnului” sunt doar metafore nu trebuie interpretate literal. Noi trebuie să reținem că limbajul sacrificial este limbajul legământului și legământului îi aparține hrana. Hrana sacrificială nu este pentru Dumnezeu (la nivelul înțelegerii textului), căci practic El este Furnizorul a toată hrana, hrana era doar pentru preoți și pentru popor. În gândirea ebraică să înțelegi sacrificiul ca hrană pentru Elohim este un mare nonsens. Dumnezeu întodeauna este furnizorul hranei, El nu are nevoie de sacrificii. Așa îl vedem pe Dumnezeu în grădina Edenului și în timpul celor 40 de ani în deșert dând mană. El doar poate să-ți dea hrana adevărată. Din cauza păcatului Dumnezeu a inventat o cale de reconciliere și de părtășie cu omul, Dumnezeu își dorește o relație apropiată cu omul acolo lângă altar, în mirosul plăcut al fumului, al focului, împrejurul altarului ca la masă-că este vorba de mâncare. Sacrificiul pentru Dumnezeu înseamnă o cale de a reânoi/ reface o relație sfântă între El și oameni. Acolo la altar recunoști prin jertfa/ carnea pe care o aduci că tu ești dependent de El, aceasta este o expresie de gratitudine/mulțumire în sensul că omul aduce animalul și îl prezintă înaintea lui Dumnezeu ca să îi mulțumească că toate ce le primește sunt daruri de la El. Adevăratul înțeles depinde de cât de corect ai reușit să-l înțelegi pe Dumnezeu. Trebuie să înțelegem legământul pentru a înțelege și jertfa. Niciodată să nu-L reducem pe Dumnezeu până acolo încât să spunem că El chiar mănâncă ceea ce omul pune pe altar sau cele 12 pâini ale punerii înainte care nu erau mâncate ci schimbate. Să spunem despre Domnul că mâncă asta înseamnă să -L descriem după imaginea noastră, dar, oamenii niciodată să nu se compare cu Dumnezeu nici să încerece să imite actele sale suverane. Sacrificiile nu sunt hrană pentru Dumnezeu. Ideea aceasta că Dumnezeu ar mânca este o idee primitivă prezentă în închinarea păgână la zeități, și nu în Pentateuch unde în mod negreșit Dumnezeu este prezentat ca fiind Furnizorul hranei. Evreii nu mâncau la masă decât doar ceea ce era așezat pe altar ca jertfă. Nici vorbă de porc, această vietate patrupedă era atât consumată cât și sacrificată de către cei din Syro-Palestina și îndeosebi de către Filisteni.

EXPLICAȚIA ECONOMICĂ:

Animalele curate sunt acelea care nu interferează cu consumația umană în timp ce animalele necurate devorează ceea ce omul mămâncă, astfel există o competiție pentru hrană între om și anumite animale care nu mănâncă mâncare ca iarba, frunzele, rădăcinile. Este o explicație deficitară.

EXPLICAȚIA IGIENICĂ:

Animalele necurate sunt nepotrivite pentru mâncare deoarece ele sunt purtătoare de boli. Aceasta explicație spune Gordon Wenham este poate cea mai populară. Animalele necurate au fost recunoscute de antici ca fiind un pericol al sănătății, porcul de exemplu este o sursă de „trichineloză”, iar iepurele este o sursă de „tularemie” , peștii fără aripioare și solzi au tendința de a săpa în nămol și astfel devin surse purtătoare de bacterii, iar păsările de pradă mănâncă tot feluri de hoituri care au viermi, paraziți, bacterii nenumărate. Mulți paraziți și viermi poți fi contractați de la porc și de la pești. Practic ceea ce noi avem aici în Levitic 11 este un simplu și comprehensiv ghid pentru mâncare și igienă personală, care i-a ajutat pe evrei și i-a ferit de toate bolile care erau în Egipt (Exod 15:26). Aceste legi au multe beneficii in domeniul sănătății. Dar dacă motivul igienic/ sănătos este important atuci de ce oare nu sunt clasificate ca necurate și „plantele otrăvitoare”? RĂSPUNS: pentru plante deja s-a spus în Genesa 1:29-30, iar pentru că lumea antediluviană a fost vegetariană ei știau din experiență ceea ce era bun de mâncare. Dieta carnată nu era așa de clară deaceea Dumnezeu a dat instrucțiuni specifice. Dumnezeu cheamă oamenii la sfințenie , iar asta înseamnă că trebuie să fi sănătos așa cum un animal care era adus pentru Domnul jertfă nu putea fi cu vreun cusur.

NATURA ȘI EXTENSIA APLICABILITĂȚII LEGILOR CURATULUI / NECURATULUI:

Atât evreii cât și creștinii așează aceste legi ale hranei curate / necurate în categoria legilor ceremoniale sau cultice. Aceste legi formează doar o parte din secțiunea mai largă ritualică. Întrebarea este: Sunt ele cultice sau universale? O pleiadă de teologi precum Gerhard Hasel, Jacques Doukhan, Richard M.Davidson și Angel Manuel Rodriguez spun că aceste legi sunt parte din legea Universală. Creștinii trebuie să se supună legii V.T. în materie de alimentație , nu neapărat ritualurilor legii din Lev 11 sau Deuteronm 14.

Părinții bisericești:

Au afirmat că aceste legi au fost abolite la moarte/ crucea lui Iisus Christos, dar au vorbit despre temperanță, și au afirmat că legile dietetice au avut doar un scop didactic. Creștini trebuie să se auto-controleze și să nu fie dominați de apetitul lor.

În SUA Iudaismul Reformat respinge păstrarea legilor dietetice pe când Iudaismul Conservator menține validitatea lor. Cei care le păstrează se consideră ca fiind rămășița loială. În iudaism accentul se pune mai mult pe ceea ce faci nu pe ceea ce gândești spunându-se: „Omul nu este așa de mult ceea ce el gândește ci ceea ce el face.” Trebuie să stabilim faptul că aceste legi includ pe toți oamenii nu doar pe Israeliți, fac parte din idealul lui Dumnezeu pentru umanitate , deși a V.T. a fost adresat în primul rând Israelului sau lui Iuda. Aceste legi au un caracter universal și o semnificație universală. Pentateuchul a fost scris în primul rând pentru Israelul antic, poporul lui Dumnezeu, dar aceasta nu neapărat înseamnă că cele 5 cărți nu conțin principii universal valide. De fapt aplicarea Bibliei o facem noi. Walter Kaiser încearcă să aplice aceste legi vieții creștine spunând că prin intermediul acestor legi noi suntem chemați la sfințenie, și că respectarea acestor legi ne afectează întreaga viață, și că trebuie să le păstrăm. Chiar în inima Pentateuchului se află aceste legi în dreptul cărora s-a scris o literatură foarte abundentă . Conceptul nostru (Adventist) este acela că legile din Levitic 11:1-47 există în relație cu pasaje ca Genesa 9:13, Exod 22:31, Lev 17:13-14, Deuteronom 12:15-16, 20-25. Cartea Levitic mai are și o structură chiastică. Structura tematică a Leviticului 11-15 ne arătă că există o legătură foarte strânsă cu Levitic 17-20 unde se află o elaborare a consumării din animalele curate în relație cu interzicerea consumării sângelui. Legile din Levitic 11 și 17 sunt legate de interzicerea perversiunilor sexuale și idolatrie din Deuteronom și se folosește deasemenea termenul „toevah” (urâciune)și în dreptul animalelor necurate precum în dreptul perversiunilor sexuale și a idolatriei. În centrul atenției din Levitic cap 1-10 se află descris sanctuarul și sistemul sacrificial cu preoții și tot ceea ce implică serviciul de la sanctuar, dar de la cap 11-15 noi părăsim sanctuarul și ne îndreptăm spre sfera seculară unde ne confruntăm cu probleme despre hrana curată și necurată, nașterea copiilor, bolile de piele și alte funcții sexuale. Miezul discuției în toate acestea este acela al curatului și necuratului. Pentru majoritatea cititorilor Levitic 11-15 este poate cel mai puțin atractiv capitol din Biblie. Interesant este că Dumnezeu îi spune lui Aaron să delimiteze între ceea ce este curat și necurat doar după tragedia cu cei doi fii ai lui. Levitic 11-15 se ocupă cu legile dietetice , nașterea copiilor, bolile de piele, mucegaiul, regulile de puritate, scurgeri genitale, iar fiecare secțiune este începută cu formula: „Și Domnul a zis lui Moise (și Aron)” și se termină cu „Acestea sunt legile privitoare la”… Acum trebuie să facem distincția dintre diferitele categorii de necurăție pentru a vedea de ce fel de necurăție vorbește Levitic. Multe tipuri de necurăție erau conectate de izolarea imediată și de ritualurile de purificare sau necesitatea de a aduce jertfe de curățire DAR NUMAI UN ANUME TIP DE NECURĂȚIE ERA PERMANENT ȘI ANUME NUMAI NECURĂȚIA CARE REZULTA DIN CAUZA CONSUMĂRII UNUI GRUP SPECIAL DE ANIMALE / MÂNCARE. Animalele necurate erau necurate de la naștere la moarte, pentru că acest tip de necurăție este înnăscut, ereditar și natural. Prin nici o metodă nu poți să cureți aceste animale de necurăția lor nici prin izolare, nici prin a aduce sacrificii pentru… nici prin ritualuri de purificare, nici prin ucidere sau fierbere/ prăjire. Acest tip de necurăție este diferit în natura lui : ESTE PERMANENT ȘI NECONTAGIOS. Atingând acest animal nu se transmite o necurăție astfel nu exclude pe nimeni de la activități religioase sau sociale. ÎN PENTATEUCH NU EXISTĂ MENȚIONATĂ NICI O PEDEAPSĂ PENTRU CINEVA CARE MĂNÂNCĂ ANIMALE NECURATE. Cel care mănâncă animale necurate/interzise/detestabile/ abominabile se spurcă/mânjește / devin necurați (Lev 11:41-43; 20:25). De această necurăție nu poți fi curățat prin ritualuri sau curăție ceremonială.

CELE 9 TIPURI DE NECURĂȚIE DIN PENTATEUCH:

1. Necurăția animală = animalul necurat este permanent necurat, (Genesa 7:2-3 ), el nu trebuie să se izoleze, el se poate purifica prin ritualuri, nici prin sacrificiu, necurăția este naturală și permanentă.
2. Necurăția prin atingerea scheletului / hoitului = timpul în care ești necurat este 1 zi, nu trebuie să te izolezi, trebuie ritual de purificare, aduci și sacrificiu, acumulată temporar.
3. Necurăția prin mâncarea dintr-un animal mort/ hoit/carcass = ești necurat 1 zi,, nu trebuie să te izolezi, , trbuie să practici ritualul de purificare, nu este nevoie de jertfă, acumulată temporar.
4. Necurăția după naștere = 7+33 de zile la băiat; 14 +66 zile la fată, nu era nevoie de izolare, exista ritual de purificare, se aducea o jertfă, acumulată temporar.
5. Necurăția datorită bolilor de piele = 7 zile+ alte 7, perioada era până la vindecare sau moarte, trebuia să se izoleze, ritual de purificare, sacrificiu, acumulată temporar.
6. Necurăția de lepră care apare pe haină sau pe casă = să fie închis cel cu lepra 7 zile și apoi haina să o ardă, apoi alte 7+7 zile după care haina trebuia arsă sa ruptă / sfâșiată, nu era nevoie de izolare, erau nevoie de purificare, de scarificiu, acumulată temporar.
7. Necurăția sexuală = 1 zi, alte 7 zile, până la vindecare + alte 7 zile, izolare, ritual de purificare, sacrificiu, temporar acumulată.
8. Necurăția pământului = până la curățarea sau la expulzarea celor care locuiesc acolo, nu izolare, ritualuri de curățare da, sacrificiu, și temporar acumulată.
9. Necurăția prin atingerea de un mort = 7 zile, izolare, purificare, nu era nevoie de sacrificiu, temporar acumulată.

Deși necurățiile celelalte sunt temporare, iar după o perioadă de timp te poți atinge de cel care a fost necurat din cauza lor, totuși necurăția animală este singura permanentă. Poți să fi necurat de „necurăția mică” care durează 1 zi sau de „necurăția mare” care durează 7 zile, iar Tikva-Frymer-Kensky spune că o persoană cu „necurăție mică” nu poate contamina o altă persoană prin atingere.

Pentateuchul ne spune că există 6 tipuri de necurăție ceremonială:

1. Atingerea stârvurilor.
2. Cadavrelor.
3. Diferitele boli de piele, dermatologice.
4. Lepra.
5. Descărcări normale sau anormale ale lichidului seminal – deci necurăție sexuală.
6. Descărcări sexuale anormale ale sângelui.

Astfel putem să observăm doar două tipuri, clar, definite de necurăție: una este permanentă și nerituală, înnăscută sau ereditar deci naturală , iar cealaltă este temporală, cultică sau ceremonială în natură și scop și este și acumulată. Necurăția permanentă, noncultică, naturală este caracteristică legilor dietetice. Deaceea Jiri Moskala spune aici că, aceste legi aparțin legilor universale.

STRUCTURA LITERARĂ A LEVITICULUI 11:

Acest capitol este structurat conform celor trei nivele de trai ale animalelor:
1. Pămînt 2. Apă 3. Cer – pentru diferite feluri de animale: peşti, păsări, înotătoare, tîrîtoare. Sunt animale terestre curate şi necurate, păsări aeriene curate şi necurate, şi în cele din urmă peşti curaţi şi necuraţi. Animalele curate sunt (ebr. Tahor); necurate (moteh).
Firmage spune că Leviticul 11 în primul rînd este o lege sanitară. Leviticul 11 pune un mare accent pe ce este curat şi ce este necurat. Curat (tahor) înseamnă: curat, pur, adevărat, eliberat de impurităţi, aşa de curat precum era aurul care era folosit la poleirea sanctuarului, a chivotului (Ex. 25:11), sau despre tămîia curată (sărată şi sfîntă), Ex. 30:35. Tot acest verb care descrie animalele curate are o semnificaţie morală în Ieremia 1:3 …curat la suflet, sau ochi curaţi”,..cuvintele Domnului sunt curate (Ps. 12:6), Ieremia 13:27- întreabă Ierusalimul, nu vrei să te curăţeşti? Ezechiel 36:25- foloseşte acest termen în sens etic: „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre si de toti idolii vostri.”
Verbul tahor are şi o semnificaţie ceremonială (a fi într-o stare de curăţenie), poate să însemne şi sănătate (Deut. 12:15), dar se folosește și pentru a exprima starea omului după ce se curăţă de o boală de piele. Leviticul 13:6, 17:20. Acest verb (tahor), se referă şi la purificarea rituală sau la ritualurile de curăţenie de la sanctuar (Leviticul 12:6-8), căci trebuia să fii curat cînd intrai în Sanctuar pentru a te închina Dumnezeului Celui Sfînt. Doar dacă erai curat te puteai închina lui Dumnezeu, dacă erai necurat nu erai primit în Sanctuar pentru închinare, şi totuşi verbul „Tahor” este folosit acolo unde nu ar fi vorba de o infiltrare a păgînismului.
Necurt/ impur (ebr. Tomeh) – nu înseamnă a fi rău sau murdar, nici nu înseamnă a fi păcătos, a fi piedut, sau a piede relaţia cu Dumnezeu. Normal erai necurat după ce te atingeai de vreun cadavru sau chiar după un act sexual. Era foarte periculos dacă nu satisfăceai ritualurile care erau prescrise la vremea aceia, pentru că puteai să ajungi într-o stare de necurăţie totală.
Termenul (tomeh) nu este foosit niciodată în Biblie în sensul material/fizic, ci doar moral sau în sens metafizic, deci are conotaţie morală. Necurăţia nu este intrinsec păcătoasă nici efectele ei nu sunt dăunătoare.

ÎNȚELEGEREA ETICĂ:

Cineva poate avea buze necurate (Isaia 6:5), numele sau reputaţia poate fi mînjită (Ezechiel 22:5).
Necurăţia ceremonială – unele activităţi erau făcute potrivit cu voia lui Dumnezeu, şi astfel etic şi moral erau perfecte şi totuşi participantul putea să devină necurat pentru o perioadă de timp, de exemplu: un fiu participă la îmormîntarea tatălui său , care este un act etic dar, pentru 7 zile băiatul era necurat, sau cînd soţul avea un act sexual cu soţia, rezultatul era necurăţia pînă la apusul soarelui, adică o zi, sau după o naştere care este în armonie cu planul lui Dumnezeu, era clar că era o binecuvîntare, pentrucă se născuse un copil, dar totuși mama era necurată 7 plus 33 de zile dacă era băiat şi 14 plus 66 de zile dacă era fată. Necurăţia era o ameninţare în opoziţie cu sfinţenia, de aceea trebuia ca aceste două să fie sepatate, deoarece precum am mai zis că o persoană necurată ceremonial nu putea să intre în Sanctuar.
Potrivit Leviticului 15:31 curăţia înseamnă potenţialitatea de a participa a cult. Conceptul de curăţie/necurăţie este conectat de închinarea la Dumnezeul Cel Sfînt. Necurăţia ceremonială are legătură cu natura umană păcătoasă, care este rezultatul păcatului originar, de aceea au fost introduse jertfele de animale chiar şi pentru nastere sau pentru intimitatea maritală care fac parte din ordinea creaţiei: pentru a le aduce aminte oamenilor că toate activităţile lor sunt păcătoase.
Curăţia şi sfinţenia în V.T. sunt raportate la viaţă, iar necurăţia la moarte. Necurăţia ceremonială înseamnă: păcătoşenie, ca rezultat al păcatului originar, dar aceasta nu înseamnă că oamenii erau într-o constantă necurăţie rituală. Starea de necurăţie ceremonială este conectată de activităţi specifice şi aducea aminte că omul prin natura sa păcătoasă nu poate să se închine unui Dumnezeu Sfînt. În starea de curăţie ceremonială era potrivit să te închini lui Dumnezeu, deci omul poate veni la Dumnezeu aşa cum este dar, nu în orice formă, trebuia ca să se spele, şi uneori chiar să aducă sacrificii pentru a putea intra în sanctuar. Aceste legi învăţau pe oameni reverenţa faţă de Dumnezeu, pentru că ei trebuiau să se închine cu respect/frică.
Numitorul comun a acestor impurităţi (cadavre, descărcări genitale, lepră), este acela că ele simbolizează forţele morţii, cadavrul este un rezultat al morţii, emisia de sînge sau spermă înseamnă pierderea vieţii, iar boala şi lepra, sunt şi ele comparate cu moartea.
Putem deci să concluzionăm: curăţia şi necurăşia se raportează la viaţă şi moarte…
Animalele curate sunt toate vegetariene astfel păstrează în corpurile lor viaţa şi ordinea de la creaţiune, dar animalele necurate tind să fie prădătoare şi astfel sunt orientate să aducă moartea. Această orientare spre viaţă sau spre moarte este un alt motiv pentru care legile mozaice sunt integrate în categoriile cu alte legi ale necurăţiei, chiar dacă prin natura lor sunt o parte a legilor cultice.
Pericolul morţii vine atunci cînd se asociază ceea ce este necurat cu ceea ce este sfînt şi atunci persoana respectivă era nimicită din popor (Leviticul 7:20). Conform cu ceea ce spune Pentateuchul – ceea ce este necurat niciodată nu poate să vină în contact cu ceea ce este sfînt sau vice, versa. Această conexiune este strict interzisă.

NECURĂȚIA ȘI PĂCATUL:

Este o conexiune între acestea două. Necurăţia poate să însemne păcătoşenie în sensul moral.
1. O soţie care este adulteră devine necurată (Numeri 5:13-14) Când o astfel de persoană este angajată în această practică ilegală, atunci, persoana, Sanctuarul, pămîntul care este călcat devine necurat.
2. Implicarea în consultarea spiritelor sau a anumitor practici oculte.
3. Închinarea la Dumnezei străini, idolatrie, sacrificii umane (Leviticul 20:2-3).
4. Prostituţia sacră (Lev. 19:29).
5. Ritualurile de lecuire (19:27-28).
6. Uciderea.
7. Comportamentul sexual greşit (Leviticul 18:20).
Orișicum ar trebui să menţionăm că uneori pentru a fi necurat nu înseamna în mod automat că ai făcut păcat sau ai comis ceva rău (precum naşterea unui copil sau in cazul în care un preot a participat la îmormîntarea unei rude).
Este bine să ştim că aceste legi din Pentateuh nu formează clase sau rase separate de curaţi sau necuraţi, sau să separe vecinii între ei. Important este să ştim că Biblia spune că necurăţia nu este cauzată prin contact cu alţi oameni ci ea vine afară din trup sau din greşeli morale.
Sistemul purităţii din Vechiul Testament implică faptul că în mod universal oricine intra în contact cu impurităţile. Impuritatea Biblică nu vine prin contact cu străinii sau în raport cu clasele de mai de jos. Cheia conceptuală ale legilor purităţii biblice este aceea că Sfîntul şi puternicul Dumnezeu este în mod real şi intens prezent în mijlocul comunităţii. Întreaga comunitate era sfîntă pentrucă prezenţa Lui era acolo.
Impuritatea ameninţa graniţele sfinţeniei, dar graniţele sfinţeniei protejau oamenii de la distrugere şi moarte. Faptul că Dumnezeu locuia în mijlocul unui popor păcătos este o dovadă a harului şi binecuvîntării, dar în acelaşi timp o ameninţare la moarte dacă poporul nu ascultă de cele zise de El. Sfinţenia şi necurăţia nu se puteau întîlni (contact direct), iar dacă se întîlneau rezultatul era distrugerea necurăţiei. Comunitatea Israelită a fost o comunitate sfîntă, iar pentru a intra în prezenţa Domnului trebuiea să se curăţească și sfințească, însă dacă nu se sfinţeau nu aveau dreptul de a merge în Sanctuar, stăteau în cîmp. Dumnezeu este o persoană vie, deaceea orice lucru care avea legătură cu moartea, nu putea să intre în legătură cu Dumnezeul care este viu!

INTERTEXTUALITATEA:

Legătura între Leviticul 11 şi Geneza 1 – erudiţii de multe ori tratează legile despre animalele curate şi necurate doar în contextul Leviticului 11-15, deci izolat, așa că trebuie luat în considerare și Geneza 1.
Cred că, codul animalelor curate şi necurate trebuie să fie luat de la creaţiune (Geneza), deoarece există un paralelism foarte bun între Geneza şi Levitivul 11. O taxonomie universală a împărăţiei animalelor din Leviticul 11 se bazează pe punctul de vedere al Genezei 1. Cuvîntul tot (Kol) din Leviticul 11, ne trimite în Geneza unde toate au fost făcute bune (Geneza 1:31) Cele trei locuinţe ale animalelor – 1. Pămînt, 2. Apă, 3. Aer. Aceste trei locuinţe sunt prezentate exact în această succesiune şi în Geneza 1 şi în Leviticul 11.

Un lucru este foarte interesant: la creaţiune Dumnezeu mai întîi crează spaţiul, apoi îl umple: pentru zi – soare; pentru noapte – lună; pentru ape – peşti; pentru aer – păsări; pentru pămînt – animale; pentru vegetaţie – omul, pentru a o cultiva; iar Sabatul pentru sfinţire, care de fapt a fost umplut de Sfinţenia lui Dumnezeu. La creaţiune patru tipuri de vietăți sunt create:
1. Animale 2. Păsări 3. Peşti 4. Tîrîtoare și tocmai aceste patru categorii le preia şi Leviticul 11, pentru a clasifica lumea animală. Deci Leviticul 11 oglindeşte categorisirea animalică a Genezei. Aceleaşi denumiri pentru animale le foloseşte şi Leviticul 11 ca şi Geneza. Și dacă se vede o asemănare între aceste două capitole, nu a intenționat autorul să spună ca ar trebui sa se folosească aceeași hrana precum la creațiune? Ordinea spaţiului unde trăiesc animalele este: 1. Pămînt 2. Ape  3. Aer 4. Pămînt.  Adevărul este că Moise nu a copiat aşa mecanic ordinea creațiunii, ci a avut în minte o intenţie specifică, ca să ne spună că temelia a tot ce scrie el, de fapt se găseşte în Geneza. Geneza 1 şi Leviticul 11 reflectă aceleaşi reguli de reproducere. Creaţiunea stabileşte ordinea, dar Dumnezeu pune frontiere fiecărei specii de animale create şi aşteaptă ca ele să le păstreze, iar Leviticul exact aceasta face: păstrează ordinea creaţiunii şi respectă frontierile.

Creaţiunea ca proces de separere, divizare şi distincţie:

Se foloseşte verbul (ebr. badal) de cinci ori în relatarea creaţiunei (Gen. 1:4,6,7,14,18). Dumnezeu separă lumina de întuneric, ziua de noapte, cerurie de ape, pămîntul de ape, şi Sabatul de celelalte zile. Acest verb (badal), se mai foloseşte şi în Leviticul 10:10; şi 11:47 şi nu mai este folosit nicăieri altundeva acest verb. Faptul că se face o separare nu este la întîmplare, faptul că se face o separare reprezintă o intenţie şi un design, estetică, putem vorbi de un arhitect proiectat. Verbul acesta – la hiphil arată intenţia lui Dumnezeu, care intervine prin procesul de separaţie şi face separarea în Genesa precum o face şi în Leviticul 11. Pentru că a fost scopul lui Dumnezeu să fie ordine, perfecţiune, scopul Său ultim, decizia Lui ultimă este o taxonomie bine pusă la punct.
Cînd oamenii fac distincţia dintre animalele curate şi animalele necurate practic ei participă la activitatea creativă a lui Dumnezeu. Astfel aceste legi îi învaţă pe cei care le păstrează cum să aleagă în fiecare zi ce este bun şi drept, şi să ia decizii bune.

Creaţia înseamnă locomoţie:

Viaţa care a fost creată nu este o viaţă statică, ci mişcarea este imputată fiecărei specii în parte, care are propria ei sferă şi mediul în care se poate mişca. Dumnezeu prezintă la creaţiune entităţile care se mişcă: 1. Soarele şi luna. 2. Păsările. 3. Peştii.  4. Animalele. 5. Oamenii.
Locomoţia apare în Leviticul 11, iar Mary Douglas spune: „Orice clasă de creaturi care nu care nu este echipată pentru locomoţie este contrară sfinţeniei.”
Bărbatul şi femeia, creaţi după chipul lui Dumnezeu – deci se pot raporta la Dumnezeu, pot comunica, au o relaţie pe baza respectului, dragostei, libertăţii şi al adevărului. Dar oamenii sunt reprezentaţii întregii creaţii, omul este responsabil pentru creaţie, el conduce lumea animală căci are autoritate peste ea. Căci creaţia ne pretinde să avem responsabilitate pentru ordinea creaţiei pentru că omul este acela care îl imită pe Dumnezeu și nu invers, și de fapt în Levitic se spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfînt” (11:44-45), iar de aici putem trage concluzia că omul trebuie să fie responsabil pentru animale, chiar dacă ni se permite să le ucidă. Creaţiunea îl pune pe om în relaţie cu Dumnezeu, dar oamenii sunt dependenţi de El; acest fenomen este cu privire la legile pe care oamenii trebuie ca să le păstreze, pentrucă aşa respectă pe Cel care este Sfînt, care este Creatorul tuturor făpturilor vii. Omul trebuia să păstreze ordinea creaţiunii şi să respecte limetele consumării de carne. Jacob Milgrom spunea: „Sfinţenia înseamnă „Imitatio dei” o viaţă de sfinţenie”.

Cosumul unei hrane curate leagă Genesa 1 de Levitic 11:

Dumnezeu a furnizat şi furnizează hrană pentru oameni. Char dacă dieta iniţială sa schimbat, însă principiul a rămas acelaşi. Dumnezeu Creatorul indică ceea ce este bun şi potrivit pentru consumaţie (Geneza 1:29; Leviticul 11:1-23, 41, 47). Prima dietă a fost vegetariană pentru toată creaţia.

În Pentateuch avem trei planuri dietetice pentru om:

1. Hrana înainte de căderea în păcat – Geneza 1:29 – toate plantele care fac seminţe (cereale, legumele). Deci de la început Dumnezeu le dădea oamnilor hrana deja preparată, o dietă vegetariană pentru om; vedeți, viaţa oamenilor era menţinută de aceste surse de hrană. Prima hrană nu includea moartea, uciderea, mîncarea de sînge, grăsime, carnea. Singura lucrare a omului era să îngrijească grădina. Este interesant faptul că animalele mîncau tot iarbă (1:30). Este totuşi o diferenţă dintre hrana oamenilor şi a animalelor: animalele mîncau doar iarbă. Porunca cu privire la hrană permitea ca omul să-L respecte pe Domnul ca Creator, căci tot ceea ce spune El, spune din dragoste, cu scopul de a-și proteja făpturile.
2. Hrana după căderea în păcat – Geneza 3:17 – pămîntul este blestemat, produce spini şi pălămidă, apare și sudoarea feţei pentru a mînca pîinea, aici se vede o schimbare dramatică.
3. Hrana după potop – Geneza 7:2-3 – se specifică conceptul de curat şi necurat. Noe cunoştea legile curatului și necuratului, iar Leviticul 11 doar le explică mai pe larg aceste legi. Însă după căderea în păcat consumarea hranei este conectată de moarte: moartea plantelor, apoi moartea animalelor curate. Dumnezeu este subiectul legilor dietice şi ale creaţiunii – deoarece doar El este Cel care poate să stabilească ce este curat şi ce este necurat (Geneza 1:1 – Leviticul 11:1). El este Creatorul şi dătătorul vieţii şi de asemenea dătătorul legilor dietice. Scopul actului mîncării este întreținerea vieţii.

Conceptul Sfinţeniei – Sfințenia este concluzia creaţiei (Sabatul), şi deasemenea sfinţenia este concluzia legilor dietice (Geneza 2:3, Leviticul 1:44-45):aceste versete biblice sunt climaxurile acestor două capitole, deci ca rezultat ambele sunt la fel de sfinte. Qadoş – (sfînt), se găseşte de 4 ori în Leviticul 11, de 20 de ori în toată cartea Leviticul. Acest cuvînt este ca o umbrelă, care acoperă concepţiile esenţiale ale vieţii. Ultimul segment al creaţiei (Ziua a şaptea) este umplut cu Qadoş, de fapt prezenţa lui Dumnezeu înseamnă qadoş, separînd-o atfel de celelalte zile, pentru închinare. Sfinţenia în contextul Leviticului 11 şi al Genezei 1 păstrază viaţa şi ordinea, deaceea legile dietetice joacă un rol foarte semnificativ în păstrarea vieții. Dumnezeu este singura sursă a sfinţeniei, sfinţenia este natura Sa intrinsecă, estenţa lui Dumnezeu. Nu există sfinţenie în afară de Dumnezeu. O persoană, un lucru, timpul, pot fi sfinte doar în relaţie cu Dumnezeu. Prezenţa lui Iahve le face pe toate Sfinte. La Sanctuar toate obiectele erau sfinte, pentrucă era prezenţa Lui acolo şi le sfinţea. Între sfinţenie şi curăţie există o mare legătură, dar totuşi ele nu sunt identice. Ceva sau cineva, ambele pot fi curate, dar doar o persoană curată sau un lucru curat, poate deveni sfînt.

Leviticul ne învață că nu poate exiata sfinţenie fără curăţire, iar Sabatul ne păstrează sfinți şi în siguranță. Această zi ne protejează de idolatrie. Dumnezeu în săptămîna creaţiunii, nu a pus doar Sabatul deoparte pentru un scop special, ci a separat şi alte lucruri în săptămîna creaţiunii şi a pus limite şi frontiere pentru tot ce a fost creat (limitele timpului, pămîntului, apelor). La fel Dumnezeu a pus deoparte Israelul dintre popoare, la pus pe Avraam dintre toţi locuitorii din Ur, şi la sfîrşit de fapt cei sfinţi sunt separați de cei răi. Sfinţenia şi judecata sunt legate strîns de potop. Sfinţenia este porunca lui Iahve pe care o dă creaturilor lui. Calitatea vieţii stă în adevărata legătură cu sursa sfinţeniei (Dumnezeu), iar creşterea este un semn fundamental al vieţii. Viaţa fără creştere este imposibilă. Sfinţenia este calitatea vieţii și rezultă din încredere şi ascultarea de Dumnezeu. Sfinţenia este foarte strîns conectată de voia lui Dumnezeu. A fi sfînt înseamnă să asculţi de voia lui Dumnezeu şi să trăieşti potritivit cu legile Sale. Sfinţenia este şi o noţiune eschatologică, căci într-o zi sfinţenia lui Dumnezeu va domni. Dumnezeu va curăţi pămîntul și cerul de păcat.
Sfinţenia este în strânsă legătură cu speranţa. Dumnezeu nu doar le cere oamenilor să fiţi sfinţi ci le furnizează și legi și sfaturi cum să ajungă sfinţi. Să omiţi chemarea la sfinţenie înseamnă să omiţi scopul veţii. Poţi să devii sfînt doar cu El şi prin El, Cel care este Sfînt. Nu este nicidecum o poruncă capricioasă, ci El ne cheamă la calitatea vieţii, care este El însuşi.
Sfinţenia şi Sănătatea- Sfinţenia înseamnă deplinătate, completare deplină, deci fără cusur, sănătos, iar sănătatea este un aspect foarte important al sfinţeniei. Noi înţelegem uneori greşit termenul de sănătos – spunem că este lipsa infirmităţii, însă Organizaţia Sănătăţii Mondiale, defineşte sănătatea ca avînd trei laturi: 1. Mintală 2. Fizică 3. Socială.
Evreii în BH nu au cuvîntul sănătos, dar ei înţelegeau prin sănătate – bineţe care include aspectele mintale, fizice, sociale şi spirituale, de fapt o concepţie psihosomatică, dar aceasta se poate obţine doar în legătură cu Dumnezeu. Conceptul de sănătate poate fi exprimat prin termenii „Şalom” – a fi deplin, intact, pace , prosperitate, stare de bine, de sănătate , „Qodeş” sfînt, complet sau „Tohor” – curat, pur, adevărat. Dacă asculţi de Dumnezeu nu ai cum să fi bolnav, iar dacă nu asculţi Deuteronom 18:60 îți spune că pot veni peste tine toate bolile egiptenilor. În Matei 8:2-3 a fi curat înseamnă a fi sănătos. În Vechiul Testament cînd o persoană era vindecată, era declarată ca fiind curată. Omul nu are un suflet viu, ci el este un suflet viu şi astfel trebuie să trăiască pentru gloria lui Dumnezeu – fizic, emoţional, spiritual şi social. Există o relaţie foarte strînsă între corp şi minte. Scopul legilor dietetice nu vizează doar corpul uman, ci întreaga personalitate umană ca o entitate inseparabilă. În Vechiul Testament atît jertfa cît şi preotul trebuiea să fie fără cusur, deci să fie sănătoase pentrucă erau dedicaţi lui Dumnezeu. Bineânțeles că sfinţenia nu se referă numai la sănătate însă sănătatea este inclusă în sfinţenie. Sfinţenia înseamnă deplinătate, iar din această deplinătate face parte și sănătatea. O armonie a dimensiunilor fizice, sociale, emoţionale, psihice, spirituale.

Porunci pozitive şi negative cu privire la mîncare:

În grădina Edenului erau cei doi pomi: cel al cunoştinţei binelui şi răului și cel al vieții. Aceşti pomi erau pentru ai ajuta pe cei doi să-şi cunoască limitele şi frontierile şi pentru a se îndrepta în direcţia cea bună. Este foarte interesant că prima poruncă „negativă”  (adica conține o negație) care este dată în Biblie, este cu privire a mîncare. În Eden puteau mînca legume, seminţe, nuci, fructe, însă în Leviticul doar animalele curate, în Eden nu puteau mînca din pomul cunoştinţei binelui şi răului , iar în Leviticul 11 din a nimalele necurate.

Perspectiva morţii în relaţie cu ceea ce este interzis:

Dacă mîncau din ceea ce este interzis atunci pedeapsa era moartea. Dumnezeu este viaţa şi oricine are legătură cu El are viaţă, dar neascultarea aduce moartea. Noe cu siguranţă ştia care animale sunt curate şi care animale sunt necurate, pentru că acest lucru se ştia înainte de potop, însă distincţia dintre curat şi necurat nu apare nici înainte de cădere nici după cădere.
Atât în Geneza 9:4 cît şi în Leviticul 17:9-10 se spune să nu se mănînce sînge ca hrană, doar animalele ierbivore sunt permise cele carnivore nu, pentru că cele carnivore mănîncă sînge. Nu toate cele carnivore mănîncă sînge. Deşi Dumnezeu a permis să se mănînce carne, nu a permis să se mănînce sînge. Sîngele este viaţa.
Cînd Dumnezeu îi permite lui Noe să mănînce carne face o concesie pentru nevoia lui. Faptul că Dumnezeu a permis să se ucidă animale ca să servească ca hrană aceasta nu înseamnă că poţi să vînezi animale pentru propria ta plăcere.
În Geneza 9:3 se spune că omul poate să mănânce „tot”. Ce înseamnă termenul „kol” =„tot”? Termenul se referă nu la sensul de complet, ci se referă la un grup special de animale. Acest verb mai este folosit şi în Geneza 24:1 unde se spune: „Dumnezeu l-a binecuvîntat pe Avraam în toate”, aici se referă doar la partea materială. „Tot” este un termen relativ, contextul decide dacă „tot” se referă la complet, majoritatea, sau la un grup specific. Tot ce se mişcă – Martin Luther spune că nu se referă la toate, ci doar la un grup, şi anume la grupul celor curate. Verbul este „remeş” iar Richard Davidson traduce: „Toate animalele curate care au viaţă”, deci se referă doar la o porţiune mică de animale. Dumnezeu permite ca să se mănînce carne, dar doar pe premiza că acele animale sunt ierbivore, adică se referă la toate animalele cărora Dumnezeu le-a dat toată iarba verde.
După cădere – pământul a dat spini și pălămidă – omul cultivă pămîntul şi alege ce să mănînce, la fel este şi cu animalele, trebuia să aleagă ce să mănînce şi ce să nu mănînce, porunca este să nu mănînci din toate animalele, pentru că nu toate sunt pentru mîncare, unele sunt pentru transportul sarcinilor, altele să lucreze pămîntul, altele au un rol sanitar. Noe nu putea să mănînce în arcă animale necurate, deoarece erau doar cîte o pereche. Deci din animalele curate a luat să mănânce căci ele erau cîte 7 perechi și erau bune pentru hrană. Dar din cele necurate a luat doar câte o pereche pentru a le păstra soiul.

Geneza 6:21 – ne atrage atenţia că doar unele bucate se mănîncă, altele nu; Comentatorul Wenham spune: „lui Noe ca şi lui Avraam i s-a spus să mănânce animale permise. Noe ştia care este diferenţa dintre animale.” Geneza este scrisă ca o introducere a Pentateuchului, ceea ce se spune în Geneza este dezvoltat în celelalte cărți ale Pentateuchului, iar subiectele despre care se vorbește acoperă o gamă foarte largă: lege, închinare, Sabat, sacrificii, sămînţa promisă etc.
Nici un exemplu de hrană interzisă – Între Noe şi Moise nu ne spune Biblia că consumat cineva carne necurată. Dar se ridică întrebare: distincţia dintre animale înainte de Noe era pentru mîncare sau pentru jertfă? Sau pentru amîndouă? Pentru prima dată distincţia dintre animalele curate şi necurate a fost făcută pentru consum:

1. Noe cunoştea distincţia dintre animalele curate şi necurate. Unii spun că distincţia dintre ce este curat şi ce este necurat s-a dat înainte de potop. Însă la prima jertfă adusă de Abel nu se spune dacă se ştia de distincţia dintre animalele curate-necurate; dar cînd se dă permisiunea de a mînca din toate animalele în Geneza 9 se ştie despre distincţia dintre curat și necurat.
2. Animalele erau arse complet înainte de Moise. Nu este nici un caz în Genesa în care carnea jertfelor să fie mîncată.  Avram , Isac, Iacov construiesc altare se închină, sacrifică, dar nu mănîncă carnea însă mai tîrziu la Sanctuar carnea este dată preoţilor. Deci, carnea se ardea înainte de Noe şi nu era nevoie de distincţie între animale, nimic din jertfă nu era lăsat pentru consum.
3. Doar cîteva animale erau sacrificate – (oi, capre, porumbei etc.), şi nicidecum peşti. Noe nu a luat din toate speciile pentru a sacrifica ci doar din cîteva, iar acestea erau curate. Distincţia dintre animale a fost dată cu privire la consum, iar aici aș mai vrea să menționez că nu din toate animalele curate se aduceau jertfă pe altar.

Geneza 9:1-7 – reprezintă o nouă ordine a creației, căci potopul a fost o anulare a creaţiei sau reversul creației: UN PARALELISM ÎNTRE GENESA 1 ȘI GENESA 9:
1. Dumnezeu binecuvintează – 1:28 – 9:1
2. Îmulţire – umple pămîntul – 1:28 – 9:2
3. Dominare asupra animalelor – 1:29 – 9:2
4. Mîncare pentru om, plante/animale – 1:29 (plante) – 9:3 (animale). Iar Noe devine noul Adam în contextul păcatului.

Care Lege a apărut mai întîi: Leviticul 11 sau Deutronom 14 ? Milgrom şi Kaiser spun că Deuteronom 14 este o prescurtare la Leviticului 11, deci Deuteronom 14 este dependent de Leviticul 11. Între Levitic 11 şi Deuteronom14 sunt semilarităţi uimitoare, cuvinte asemănătoare, expresii şi fraze asemănătoare, prenume demonstrative asemănătoare, cele trei habitate sunt în aceiaşi ordine, la fel 3 categorii de animele, nume identice pentru animalele necurate, păsările necurate apar în aceiaşi ordine și în sfârșit apar aceleași motive de sfinţenie. Despre animalele necurate Biblia afirmă că trebuie să le privim ca pe o urâciune – Termenul „urâciune”, se referă la idolatria egipteană, edomită, la vrăjitorie şi la practicile sexuale ilicite care într-adevăr erau o urîciune; sau termenul se referă şi la înşelăciune și incest. Deuteronom 14 în contrast cu Leviticul 11 nu prezintă ritualuri de purificare și nu vorbește despre necurăție. Leviticul 11 este o lege orientată mai mult cultic, iar Deuteronom 14 se concentrează mai mult asupra vieţii comunităţii după aşezarea nouă în Canaan. Israeliţii nu aveau voie să mănînce hoituri sau animale sfîşiate ci doar animale vii; nici măcar cele sfîşiate natural sau accidentate. Nici animalele care au murit natural, căci sîngele trebuia scurs pe pămînt. Doar cele sacrificate de mîna omului; ideea este că sîngele – simbolul vieţii trebuia vărsat.

Deuteronomul 14:21 ne informează că Israeliţii NU puteau să mănînce hoituri, dar străinii care pătrundeau în tabăra israelită DA! Motive:

1. Mortăciunea este o carne care are o origine îndoielnică şi poate fi putredă. Din punct de vedere igienic nu se poate consuma.
2. În hoitul acesta este sînge nescurs, ceea ce nu era aceptabil pentru un israelit, dar acceptabil pentru un străin. Verbul „șohat” înseamnă: „a tăia gîtul” care era primul pas din sacrificiu (Lev. 17:3-5). Sângele era interzis pentru consum încă din timpul lui Noe, încă de cînd a început animalele să fie sacrificate pentru consum. Sîngele conţine viaţa şi este de fapt simbolul sacrul al vieţii; sîngele slujea doar pentru facerea ispăşirii, dar nu şi pentru consum. Însă cum rezolvăm dilema din Deuteronom 14:21? – Răspuns: Străinul putea mînca, animale sfâşiate, pentru că locuia în cetăţile, oraşele, satele israeliţilor, dar el nu era israelit nu deveniseră, ei erau străini în călătorie, putea să înveţe despre religia Dumnezeului israelit, dar el nu era un participant pe deplin al vieţii comunităţii israelite, a credinţei israelite; el nu era un prozelit ci abia se obişnuia cu noua religie, am putea spune de fapt că era un simplu pasager temporar poate din cauza unei secete/foamete în ţara lui sau poate avea prieteni israeliţi, astfel el avea voie să mănînce ceea ce unui israelit nu-i era permis să mănînce. Străinii şi călătorii nu îşi doreau neapărat să trăiască după voia lui Dumnezeu şi după regulile comunităţii ebraice, aşa că puteau consuma şi animale sfâşiate.
Leviticul 20:24-26 ne spune că oamenii separaţi mănîncau hrană separată. Dumnezeu separă pentrucă El Însuşi, este Sfînt, Cel separat şi astfel şi poporul Său trebuia să separe curatul de necurat, şi astfel erau separaţi de naţiunile îconjurătoare păgîne. Isareliții nu erau separați din punct de vedere social ci în maniere şi comportament. De ce trebuiau să fie separați? Pentru că păgâni aveau obiceiuri idolare și practici sexuale deviante. În concluzie afirmăm că: 1. Animalul necurat nu poate transmite impuritate, deci animalele impure nu sunt contagioase. 2. Atingînd un animal necurat nu era nimeni exclus din viaţa socială sau religioasă. Continuare.

PS: urmează să mai ajustez acestui material alte informații adiționale care se află în procesul de prelucrare. Mulțumesc.